Petrecere cu concert si foc de artificii la Murfatlar, de Ziua Orasului

Primăria Murfatlar, la iniţiativa primarului Valentin Saghiu, organizează sâmbătă, 21 iunie a.c., pe stadionul din localitate, un spectacol grandios, prilejuit de sărbătoarea oraşului. Astfel, ziua de petrecere a timpului liber alături de toţi locuitorii va începe, pentru primarul Saghiu, încă de la ora 10.00, cu participarea la un spectacol organizat special pentru copii, personaje de poveste şi din cele mai cunoscute desene animate fiind vedetele activităţii. Imediat după acest moment, în aceeaşi locaţie, se va desfăşura un program artistic oferit tuturor celor prezenţi de către elevii care studiază în cadrul instituţiilor de învăţământ din oraş. După-amiaza va continua cu programe artistice de muzică populară, susţinute de către cei mai cunoscuţi artişti locali, care vor urca pe scena special amplasată de la stadion, printre aceştia şi câştigătorii concursului „Micii Murfatlareni au talent“, Ediţia I, competiţie organizată tot la iniţiativa primarului Saghiu. Totodată, vor fi recompensaţi copiii cu rezultate deosebite în anul şcolar 2013 – 2014, iar seara, organizatorii au pregătit concerte cu artişti cunoscuţi din România. Vor urca pe scena de la stadionul din Murfatlar Petrică Mâţu Stoian, Adrian Minune şi Delia. Ziua Oraşului Murfatlar se va încheia cu un spectaculos foc de artificii. (M.T.)

Articol preluat de pe: http://observator.ro/petrecere-cu-concert-si-foc-de-artificii-la-murfatlar-de-ziua-orasului-258895.html
19 June 2014

Click HERE is best bookmaker in the world.
Offers Bet365 best odds.